În data de 3 septembrie a avut loc primul atelier interdisciplinar de educaţie şi creativitate din cadrul proiectului nostru. 
Prima serie căreia ne-am adresat a fost grupa 9-11 ani, cu care am lucrat în perioada 3-6 septembrie.  În prima zi au participat 14 copii.
Ne-am propus să încurajăm autoexprimarea şi autoreflecţia printr-o serie de jocuri şi activităţi distractive, care uneori au necesitat multă concentrare.

Exerciţiile

Prin primul exerciţiu ne-am exersat atenţia şi concentrarea. Aşezaţi în cerc, fiecare copil şi-a spus numele şi un lucru care îi place. Următorul a repetat ce a spus primul, apoi s-a prezentat şi el adăugând ce îi place. Până la finalul cercului au fost 16 nume şi pasiuni de reţinut, pe care ultimul a trebuit să le repete.

În partea a doua, am mai adăugat un element: ce ne-am dori să fim când vom fi mari.

Jocul a durat aproximativ o oră şi 20 de minute, timp în care am aflat lucruri unii despre ceilalţi şi ne-am ajutat reciproc în momentele de impas.

Copiii s-au susţinut şi şi-au oferit indicii unii altora, iar cei mai timizi au început să prindă curaj.

2. Samurai– joc stabilit pe cerc, care se bazează pe impuls. Există trei mișcări propuse de coordonator.

Mişcarea 1– mâinile împreunate în faţă, ca şi când ar ţine o sabie.Se alege un coleg din grup căruia i se trimite impulsul, prin ridicarea mâinilor la nivelul trunchiului în direcţia participantului ales, însoţit de strigătul silabei “ha!”.

Mişcarea 2– Cel care primeşte impulsul va ridica mâinile deasupra capului, strigând silaba “ha!”

Mişcarea 3– Colegii din stânga şi dreapta celui care are mâinile sus vor avea o mişcare laterală, către el, strigând în acelaşi timp “ha!”

Impulsul se transmite mai departe. Ritmul se accelerează. 

În a doua parte am împărţit fiecăruia câte o mapă care conţine programul proiectului şi un jurnal personal pe care l-am folosit în fiecare zi de curs. În prima sesiune, fiecare a scris definiţii personale pentru următoarele cuvinte: ACASĂ, PRIETENIE, RUŞINE. Am anunţat că cine vrea îşi poate citi definiţia- toţi copiii şi-au dorit să citească.

În etapa a doua a jocului ne-am împărţit în 3 echipe. În primă fază, fiecare a avut la dispoziţie un minut să deseneze un simbol pentru definiţia găsită. Apoi grupele s-au schimbat, fiecare a trebuit să continue desenele grupei anterioare iar, în final, fiecare copil a scris câte un cuvânt cheie pentru definiţia găsită la fiecare dintre termeni. 

Am ales jocul pentru a-i pregăti pentru un altul din ziua următoare.

Am încheiat ziua desenând împreună bannerul proiectului, cu temă liberă. Ne-am umplut cu toţii de vopsea pe mâini şi ne-am bucurat, fără ca ei să ştie, încă, despre faptul că urmează să facem un film.

Proiectul este co-finanţat de AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finațării.